Apollo 11

Gata cu teoria conspirației! Cei de la NASA au făcut publice peste 14.000 de fotografii realizate în cadrul programului Apollo

Peste 14.000 de imagini realizate de către cei de la NASA în perioadă 1961 și 1975,în cadrul Programului Apollo, sunt de acum disponibile pentru publicul larg. Programul Apollo a fost conceput pentru a duce oamenii pe Lună sau în apropierea satelitului natural al Terrei. Șase dintre misiuni și-au atins acest obiectiv. Apollo 7 și 9 au fost misiuni de testare a modulele de comandă lunare.

Există milioane de oameni în întreaga lume care sunt convinși că aselenizările nu au fost reale și că omenirea nu avea în acele timpuri mijloacele necesare de a face o asemenea călătorie periculoasă. Unul dintre argumentele cele mai frecvent utilizate pentru care aselenizările sunt considerate a fi false o reprezintă faptul că după încheierea programului Apollo, nu s-a mai efectuat o astfel de călătorie, asta deși tehnologia a evoluat extrem de mult din anii 70 și până acum, ceea ce ar însemna că și costurile unei astfel de misiuni ar fi mai mici.

Pentru a pune capăt speculațiilor și teoriilor, agenția americană a decis să publice în cele din urmă mii de imagini realizate în timpul acestor misiuni istorice pentru evoluția omenirii, sperând că astfel vor închide subiectul odată pentru totdeauna.

„Este dovada că de peste 50 de ani aveam echipamentul și tehnologia necesară nu numai pentru a călători în spațiu, ci și pentru a ateriza pe un alt corp ceresc din sistemul nostru solar”, se arată în comunicatul celor de la NASA.

Totuși rămâne aceeași semn de întrebare. Dacă am reușit să aselenizăm cu câteva decenii în urmă, cu echipamentul și tehnologia actuală, ar trebui să reușim cu ușurință să o facem din nou. Deci, de ce nu se realizează noi aselenizări?

Arhiva completă a imaginilor poate fi consultată aici: https://www.flickr.com/photos/projectapolloarchive/albums

sursa: http://www.cunoastelumea.ro

Facebook Comments
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *